13.9 C
Piatra Neamț
luni, aprilie 28, 2025
AcasăSocialHoţii îşi caută victimele pe Facebook

Hoţii îşi caută victimele pe Facebook

Date:

Ţinând cont că, în perioada de izolare, foarte multe persoane au postat pe internet mai multe poze din locuinţele lor decât de obicei, arătând unele bunuri de valoare pe care le deţin, poliţiştii atrag atenţia asupra faptului că aceste instantanee pot fi „ponturi“ pentru infractori.

În acest context, oamenii legii au lansat o campanie de informare menită să prevină furturile din locuinţe printr-un comportament responsabil în mediul online.

„Evitaţi să faceţi publice pe reţelele de socializare imagini cu obiecte de valoare din locuinţă, configuraţia acesteia şi posibilele căi de acces. Faceţi-vă conturile de pe reţelele de socializare inaccesibile persoanelor necunoscute şi nu dezvăluiţi date personale celor pe care îi cunoaşteţi doar în mediul online. Nu faceţi publică pe internet plecarea de acasă şi rugaţi vecinii să vă anunţe imediat dacă văd străini în preajma locuinţei dumneavoastră. Procedaţi la fel atunci când ei sunt plecaţi. Asiguraţi uşa cu vizor, încuietori sigure, lanţ de siguranţă şi nu lăsaţi cheia sub preş sau în cutia cu scrisori. Nu lăsaţi bilete în uşă atunci când plecaţi de acasă; rugaţi un vecin să ia eventualele facturi, înştiinţări sau materiale promoţionale prinse în uşă. În cazul în care la uşă se prezintă persoane care vând sau cumpără diferite produse, evitaţi-le şi nu le permiteţi accesul în locuinţă. Când părăsiţi locuinţa, verificaţi dacă aţi încuiat uşa apartamentului, ferestrele, uşa de la balcon. Închideţi bine ferestrele apartamentelor situate la parter, la primul şi ultimul etaj; dotarea cu gratii dă un plus de siguranţă“, sunt câteva sfaturi transmise de poliţişti.

(Mihai SAVA)                    

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.