Adrian Vasile Niţă, şef de birou în cadrul Departamentului Guvernanţă Corporativă şi Comunicare din cadrul Consiliului Judeţean, a fost numit, ieri, prin hotărâre de guvern, prefect al judeţului Neamţ.
Niţă este membru al Partidului Social Democrat şi un om de încredere al preşedintelui organizaţiei judeţene a acestui partid – Ionel Arsene.
Noul prefect are 41 de ani (împliniţi pe 5 decembrie), este pietrean şi a absolvit Colegiul Naţional „Petru Rareş“. A urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ Galaţi (licenţiat în anul 2004) şi Institutul Diplomatic Român, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Din punct de vedere politic, a fost mai întâi membru al Partidului Democrat; apoi (după fuziune) – al Partidului Democrat Liberal. În 2010 a trecut la Partidul Social Democrat; scurt timp, în 2017, a fost membru şi chiar vicepreşedinte la nivel naţional al Partidului M10 – fondat de Monica Macovei. A revenit în PSD, partid al cărui membru este şi acum.
Profesional, Adrian Niţă se poate lăuda cu un mandat de director al Direcţiei de Tineret şi Sport (2010-2013), şi unul de director al Publiserv (până în 2017). În februarie 2018 a fost angajat la Prefectură, iar din februarie 2019 s-a transferat la Consiliul Judeţean.
În ceea ce-l priveşte pe George Lazăr, care a fost eliberat din funcţie, el a fost numit prefect în decembrie 2019, succedându-i Danielei Soroceanu (actualul secretar ge-neral al Consiliului Judeţean). Anul acesta, în luna martie, ca urmare a modificării statutului prefecţilor (nu mai sunt funcţionari publici, ci sunt asimilaţi demnitarilor publici), George Lazăr a fost eliberat din funcţie şi reconfirmat, după o zi, prefect de Neamţ.
George Lazăr este de profesie avocat, însă are toate şansele să rămână în administraţia publică. Cel mai probabil, lui îi va fi oferită funcţia de director gene-ral al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale – din subordinea Ministerului Agriculturii.
(Liviu ILIE)