Acasă Eveniment Foştii directori ai Liceului din Horia, buni de plată

Foştii directori ai Liceului din Horia, buni de plată

330
0
DISTRIBUIȚI

Tribunalul i-a condamnat, vineri, pe foştii directori ai liceului „Ion Ionescu de la Brad“, din comuna Horia, la câte un an de închisoare cu suspendare. Este vorba despre Doru Lozincă şi Liviu Iulian Ciubotaru, care trebuie să plătească daune materiale de aproximativ 100.000 de euro, către Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale.

Cei doi au fost trimişi în judecată în vara anului 2017, dar faptele de care sunt acuzaţi s-au petrecut în anul 2010, când între Agenţia în cauză şi liceu a fost încheiat un contract de finanţare privind proiectul „Mobilitate – Leonardo da Vinci“, în valoare de 194.408 euro, din care avansul a fost de 155.526,40 euro.

„În acest context, inculpatul Lozincă Doru, beneficiind şi de ajutorul celuilalt inculpat, în loc să folosească avansul de 155.526,40 euro pentru asigurarea cheltuielilor necesare formării/dezvoltării profesionale a unui grup ţintă constituit din elevi ai liceului pe care-l conducea (ce ar fi trebuit să fie selectaţi în baza unor criterii expres prevăzute – specializare, cunoştinţe lingvistice), a utilizat banii contrar acestei destinaţii, în condiţiile în care nu a avut loc o selecţie propriu-zisă a participanţilor şi nu s-a efectuat pregătirea lingvistică, pedagogică şi culturală conform prevederilor contractului de finanţare.

Mai mult, o parte din cheltuielile prezentate de beneficiar (cu referire la pregătirea profesională din România şi Franţa şi cheltuielile de masă) nu sunt reale, sumele avansate în acest scop fiind însuşite de managerul de proiect sau de formatorii desemnaţi pentru pregătirea participanţilor.

În aceste condiţii, în vederea obţinerii restului de bani, în cuantum de 33.104,41 euro, inculpatul Lozincă Doru a întocmit două «Rapoarte finale» (din care unul la solicitarea expresă a Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale şi Grupul Şcolar), care au la bază mai multe înscrisuri ce conţin date false sau inexacte. Această sumă de bani nu a mai fost aprobată de Autoritatea Contractantă, având în vedere cele menţionate mai sus“, se arată în comunicatul DN

 

A prin care cei doi au fost deferiţi justiţiei. Sentinţa nu este definitivă.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.