12.3 C
Piatra Neamț
vineri, martie 28, 2025
AcasăAdministratieFost consilier local - în conflict de interese

Fost consilier local – în conflict de interese

Date:

Cătălin Misăilă, fost consilier local (din partea ALDE) de Piatra-Neamţ, fost viceprimar al municipiului (în 2016), a fost declarat de Agenţia Naţională de Integritate în conflict de interese administrativ.

Potrivit ANI, „în calitate de consilier local, a votat la data de 28 noiembrie 2018 pentru adoptarea Hotarârii C.L. Piatra-Neamţ, în baza careia s-a menţinut valoarea chiriei la nivelul anului 2018 a terenului aflat în proprietatea municipiului Piatra-Neamţ închiriat ulterior, în anul 2019, de societatea comercială la care persoana evaluată a deţinut, în perioada respectivă, calitatea de asociat iar soţia acestuia calitatea de asociat, cea de angajat şi funcţia de administrator“.

Inspectorii de integritate susţin că alesul local avea un interes personal în adoptarea unei astfel de hotărâri de consiliu local „întrucât avea posibilitatea de a prefigura obţinerea unui beneficiu pentru sine şi soţie, având în vedere faptul ca în perioada 2016-2018, terenul respectiv fusese închiriat de societate, în vederea amenajarii unei terase comerciale provizorii“.

Constatările ANI nu au nicio relevanţă din punct de vedere juridic, deoarece singura sancţiune care i-ar fi putut fi aplicată ex-consilierului Misăilă, potrivit Statutului aleşilor locali, constă în „diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni“. Nu mai este cazul.

(Liviu ILIE)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.