Mega-reducerile operate de marii retaileri în cadrul Black Friday (Vinerea Neagră), încă de la începutul lunii, au mulţumit pe deplin sutele de consumatori care şi-au achiziţionat mărfuri la cele mai mici preţuri. Cel puţin până acum, niciun cetăţean din judeţ nu a reclamat la Protecţia Consumatorilor că a fost înşelat de vreun comerciant, ori că a primit produsele prea târziu sau nu a mai apucat să cumpere ceea ce-şi dorea din lipsă de marfă pe stoc. De la primul val de reduceri, chiar din prima zi a lunii, când un retailer a anunţat că operează mega-reduceri pe toată perioada lunii, trecând şi peste weekendul trecut în care toţi retailerii au dat startul promoţiilor de Black Friday, niciun consumator nu s-a dus cu jalba-n proţap la autorităţi, după cum a declarat comisarul şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Natalia Hruşcă.
Aceeaşi situaţie nu se regăseşte şi la nivel naţional, unde plângerile nu contenesc să apară. Mulţi dintre consumatori au reclamat faptul că site-urile distribuitorilor au promovat reclama mincinoasă. Un produs care apărea pe stoc, în timpul comenzii acesta a dispărut pentru că stocul era epuizat. Alţi cetăţeni au acuzat comercianţii că unele produse aveau un preţ, în momentul efectuării comenzii, iar după finalizarea acesteia, preţul era cu mult mai mare. În alte cazuri, consumatorii au constatat că preţurile unor produse erau cu mult mai mici înainte de aplicarea promoţiilor, ori că produsele la preţuri mici nu mai erau pe stoc, deşi li s-a confirmat că acestea există.
(Natalia RÎŞTEI)



