10.1 C
Piatra Neamț
sâmbătă, mai 17, 2025
AcasăEvenimentCase distruse de flăcări

Case distruse de flăcări

Date:

Vineri seară, din cauza unei lumânări nesupravegheate, a izbucnit un incendiu la o gospodărie din comuna Grumăzeşti. Alarma s-a dat pe la ora 17.30, iar la locul evenimentului au intervenit voluntarii, pompierii târgnemţeni cu trei autospeciale şi o ambulanţă SMURD. Când au ajuns forţele, incendiul se manifesta generalizat la o casă, riscând să cuprindă şi altă locuinţă. Flăcările s-au extins foarte rapid la prima casă şi anexele acesteia, din cauza vântului extrem de puternic. A ars acoperişul imobilului pe o suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi, materialele textile din aceasta, haine, mobila, aparate electrocasnice, documente, o magazie de 40 de metri pătraţi şi 12 găini.

Sâmbătă dimineaţă, alt incendiu a izbucnit la o casă din Bistricioara (Ceahlău), din cauza materialelor combustibile puse prea aproape de o sobă. La locul evenimentului s-au deplasat voluntarii şi pompierii Gărzii II de Intervenţie Poiana Teiului. Au ars patru metri pătraţi din peretele unei camere în care era amplasată soba.

Tot sâmbătă, pe la ora 18, din cauza unei lumânări, s-a aprins altă casă în Vânători-Neamţ. Pentru stingere au intervenit voluntarii şi pompierii târgnemţeni cu dou maşini. Când au ajuns acolo, incendiul se manifesta în două camere, ameninţând să cuprindă întreaga gospodărie. S-a făcut scrum tot ce era în cele două încăperi şi acoperişul casei pe 30 de metri pătraţi. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

(Mihai SAVA)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.