Carnagiu pe E 85

Data:

Din cauze care urmează să fie aflate, în seara de 11 aprilie, pe E 85, în comuna băcăuană Filipeşti, a avut loc un teribil accident rutier, soldat cu moartea a doi tineri nemţeni şi a unui băcăuan. Tragedia s-a petrecut pe la ora 17, în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti.

Un tânăr de 19 ani, din municipiul Roman, care abia luase permisul, conducea un BMW, avându-i ca pasageri pe un prieten de 18 ani din comuna Trifeşti şi două fete, în vârstă de 16 şi 18 ani, din aceeaşi localitate. La un moment dat, el a făcut o depăşire, se pare că i-a explodat un pneu, iar maşina ajunsă pe contrasens a intrat frontal într-un Volkswagen la volanul căruia se afla un braşovean de 56 de ani. Impactul a fost extrem de violent, astfel încât toţi cei din maşini au rămas încarceraţi.

La locul evenimentului s-au deplasat trei echipaje de pompieri romaşcani (fiind cei mai apropiaţi de locul solicitării) cu cu o autospecială pentru descarcerare grea, alta de stingere cu modul pentru descarcerare, SMURD-ul şi pompierii băcăuani.

Militarii au scos toţi răniţii dintre fiare, însă, din păcate, pentru cei doi tineri nemţeni şi braşovean nu s-a mai putut face nimic. Fetele aflat în BMW au fost preluate de paramedici, în stare gravă, şi transportate la spital. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pregătiri pentru „Vacanţe  Muzicale la Piatra-Neamţ“

Festivalul internaţional „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ“ ajunge, anul acesta,...

Prinşi beţi la volan

În după-amiaza de 2 iunie, la ora 12, poliţiştii...

Copil electrocutat pe un tren în Târgu-Neamţ

Un băiat în vârstă de 12 ani, din oraşul...