Box – Campionatul Naţional de box pentru cadeţi, 13-14 ani: Concurs anulat din motive necunoscute pentru Cimpoeşu şi Balan

Data:

Pregătiţi de plecarea spre oraşul Râmnicu-Sărat pentru participarea în cadrul întrecerii Campionatului Naţional destinat categoriei cadeţilor (vârsta de 13 şi 14 ani), sportivii de-legaţiei pugilistice Box Club Piatra-Neamţ au aflat ieri că evenimentul sportiv important a fost anulat. Antrenorilor grupării pietrene nu aveau habar când şi nici în ce altă locaţie va mai fi desfăşurat concursul respectiv. Adelin Balan şi Samuel Cimpoeşu sunt cei doi pugilişti de la Box Club Piatra-Neamţ anunţaţi pe listele de start la respectiva gală cu medalii de pe plan intern. Primul fi-gurează la secţiunea categoriei 59 kilograme şi va candida în lupta pentru câştigarea medaliei de aur şi a titlului de campion naţional. La rândul său, Samuel Cimpoeşu urmează să ne reprezinte în cadrul categoriei de greutate 64 kilograme şi este cotat între favoriţii adjudecării unei medalii cât mai strălucitoare.

Sparring la Bacău în loc de finală de Campionat Naţional

Până să afle cu certitudine data şi locaţia unde vor fi desfăşurate întrecerile finalei Campionatului Naţional de box pentru cadeţi, profesorul Gabi Câmpescu şi antrenorul Alin Zenica şi-au convocat sportivii pentru prezenţa la un sparring desfăşurat, astăzi, la Bacău. Alături de reprezentanţii clubului gazdă şi cei de la Box Club Piatra-Neamţ vor mai participa în cadrul acţiunii respective reprezentanţi ai cluburilor din Iaşi, Botoşani şi Suceava.

Corina Solomon (17 ani) şi Andra Creţu (16 ani) sunt sportivele echipei pietrene Box Club care aşteaptă să răspundă convocării pentru un stagiu de pregătire de o lună de zile, la Tulcea. Cele două reprezentante ale noastre sunt aşteptate pe 1 noiembrie într-o nouă acţiune de selecţie pentru lotul naţional de juniori şi tineret. De pe urma respectivei acţiuni de selecţie, măcar una dintre cele două pugiliste pietrene ar putea ajunge să participe la Campionatul European de anul viitor.

Revenirea lui Roiu

Un alt obiectiv principal stabilit de antrenorii Câmpescu şi Zenica la Box Club Piatra-Neamţ este legat de rea-ducerea lui Vasile Roiu Gabriel în propriul lot, după o pauză forţată de un an de zile a acestuia. „A ajuns deja la nivelul categoriei seniorilor; el este un sportiv talentat şi pretendent la câştigarea titlului de campion naţional şi ar fi fost păcat să se piardă“.

În ultima acţiune de sparring, desfăşurată la Tulcea în 26 şi 27 septembrie şi la care au participat pugiliştii noştri, Corina Solomon le-a învins pe campioana naţională a ca-tegoriei ^85 kg şi pe campioana naţională de la categoria 75 kg. La rândul ei, Andra Creţu a repurtat o victorie în faţa campioanei naţionale de la 75 kg şi a terminat cu remiză disputa cu o fostă campioană naţională legitimată la clubul din Zalău. Şi Adelin Balan a înregistrat o victorie în sparringul de la Tulcea, împotriva sportivului clasat pe locul V la Campionatul European şi totodată campionul naţional din acest an la categoria copiilor.

(Ciprian AVĂDANEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Meniurile pacienţilor din spitalul nemţean, sub lupa nemţenilor de pe reţelele sociale

După zeci de ani în care Spitalul Judeţean Neamţ...

Amendat cu 20.000 de euro pentru ţigări de contrabandă

Poliţiştii Secţiei Rurale Ştefan cel Mare au oprit pentru...

S-a răsturnat în şanţ

În seara de 12 mai, pe la ora 20,...