Dansatorii de la „Milady“ – noi promovări şi premii la Iaşi
Tinerii dansatori legitimaţi în cadrul clubului pietrean Milady au obţinut alte locuri pe podiumul de premiere. S-a întâmplat duminică, la Iaşi, în cadrul unui nou concurs înscris în calendarul competiţional intern. Organizată de Federaţia Română de Dans Sportiv în parteneriat cu mai multe grupări de profil din Iaşi, „Cupa Star-Dance“ a reunit la start echipe şi competitori din mai multe oraşe ale ţării: Bistriţa-Năsăud, Bacău, Suceava, Bucureşti, Piatra-Neamţ şi dansatorii cluburilor ieşene. Caracterul internaţional al evenimentului a fost asigurat de prezenţa unei delegaţii de dansatori, invitată de la Chişinău.
Echipa pietreană „Milady“ a fost condusă de Laura Miron, antrenoare care a avut înscrise în concurs opt dansatoare: patru fete la proba Solo, respectiv alte patru la Perechi. La cea dintâi secţiune, în cadrul categoriei 4-7 ani ne-au reprezentat Diana Săpunaru şi Alexandra Bădiţă. Prima dintre ele a dansat vals lent şi a ocupat un onorabil loc V în finală, terminând pe podiumul de premiere cu obţinerea unei medalii şi a unei diplome. La rândul ei, Alexandra Bădiţă a încheiat pe un loc foarte bun, la capătul reprezentaţiilor de Vals lent şi Cha-cha. La categoria 8-9 ani, „Milady“ a concurat cu Fernanda Creţu. Participantă deja la a treia competiţie în această categorie, dansatoarea noastră a obţinut un loc de mijlocul clasamentului la categoria Cha-cha, asemeni Denisei Stoleru.
Maria Apostol şi Tiberiu Stan au acces în cea de-a treia finală
În secţiunea probei de perechi, la categoria Hobby 6-9 ani, Maria Apostol şi Tiberiu Stan au ajuns la cea de-a treia lor finală cu puncte adunate. Duminică, în competiţia de la Iaşi, perechea pietreană s-a clasat pe un excelent loc IV. O performanţă poate fi catalogată şi reprezentaţia perechii Laura Chindisa şi Vlad Darie. La categoria Hobby 10-11 ani, tinerii dansatori pietreni au obţinut o nouă calificare în finală: locul V la probele 4 dansuri, Vals lent, Quick-Step, Cha-cha şi Jive. La rândul ei, antrenoarea Laura Miron a fost invitată de reprezentanţii federali să arbitreze în cadrul „Cupei Star-Dance“.
Parcurs reuşit şi la Brăila
Luna trecută, într-o altă competiţie naţională, desfăşurată la Brăila, la categoria 12-13 ani, perechea Ilinca Onişoru – Sabin Stan de la „Milady“ a ajuns în finala mult dorită, promovând astfel în Clasa D. Şi ceilalţi sportivi antrenaţi de Laura Miron au obţinut finale: Tiberiu Stan şi Maria Apostol au urcat pe locul III al podiumului întrecerii de la Brăila, la categoria Hobby 6-9 ani, iar Vlad Darie şi Laura Chindisa au obţinut un loc VI în finală.
Pentru echipa tinerilor dansatori de la „Milady“ Piatra-Neamţ urmează participarea la Campionatul Naţional de 10 dansuri. Evenimentul este programat în perioada 6-8 mai, la Buzău, acolo unde antrenoarea Laura Miron vrea să participe cu patru perechi. „Mai întâi trebuie să ne pregătim foarte bine şi-apoi voi alege formula participanţilor“, a spus coordonatoarea dansatorilor de la „Milady“.
În luna iunie, echipa pietreană va avea oportunitatea de a reveni cu reprezentaţii la concursul organizat în Sala Polivalentă. Ulterior, sportivii dansatori vor intra în vacanţă competiţională şi pregătire de cantonament. (Ciprian AVĂDANEI)