Acasă Social Zidurile stadionului transformate în operă de artă

Zidurile stadionului transformate în operă de artă

1587
0
DISTRIBUIȚI

Un artist nemţean şi vreo 30 de tineri de la Centrul de Educaţie Socială Incluzivă „Elena Doamna“ au demonstrat cât de uşor este să înfrumuseţezi unele construcţii banale, pe lângă care zilnic mulţi trecem indiferenţi. Utilizând din plin culoarea, jocul şi ajutaţi de imaginaţie, ei au tranformat zidul care împrejmuieşte stadionul, într-o uriaşă pictură murală.

Coloraţi pe mâini, pe haine, chiar şi pe faţă, dar în răsfăşul îmbinărilor de culori şi forme, cocoţaţi pe scări, pe scaune sau pe maşini, pictorii amatori coordonaţi de artistul Laurenţiu Dimişcă au dat viaţă unor scene sportive pe pereţii zidului Stadionului „Ceahlăul“ şi unei sculpturi în stilul autentic Dimişcă, ce urmează să fie amplasată într-un spaţiu adecvat din oraş.

Activatea a făcut parte din proiectul „O pată de culoare pentru oraşul tău“, finanţat de Consiliul Judeţean şi s-a desfăşurat în continuarea altuia, intitulat „Copiii noştri, copiii străzii şi ai nimănui“ care a constat în pictarea unui perete interior din sala de festivităţi a Centrului „Elena Doamna“.

Pentru lucrarea stradală, cu toţii au lucrat zile bune, dar le-a făcut plăcere pentru că a fost o activitate utilă pentru ei şi care bucură o comunitate. „La cât de în detaliu se lucrează, parcă este un perete celular care creşte şi de care trebuie să avem grijă, celulă cu celulă. Noi dăm viaţă şi profunzime la ceva material, mort. Este un mijloc prin care uităm de griji şi ne eliberăm. Laurenţiu este bun la suflet, înţelept şi ne aduce bucurii“, a declarat unul dintre tinerii implicaţi în activitate.

Cei care doresc să-i cunoască pe cei care au dat viaţă şi culoare zidului de pe strada Borzoghean sunt invitaţi pe 19 octombrie, la ora 18.30, la Galeria „Era“ din incinta Central Plaza Hotel. În plus, vor fi expuse tablouri de colecţie ale artistului Laurenţiu Dimişcă realizate după scenele pictate pe pereţii stadionului. (S. D.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.