l ei au realizat, măcar la final de mandat, că sunt plătiţi din bani publici l cei doi au încasat în perioada de mandat aproape 300.000 de lei
În an electoral, cu doar o zi înainte de momentul în care toată şefimea PSD urma să descindă la Piatra-Neamţ pentru a discuta viitorul partidului, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean, Emilia Arcan şi Dan Manoliu, ambii şefi de filiale prin PSD, par să-şi fi dat seama că sunt plătiţi din bani publici.
Cei doi şi-au lipit pe uşile de la intrarea în cabinetele instituţiei câte un abţibild pe care scrie cu litere capitale „PLĂTIŢI DIN BANII DUMNEAVOASTRĂ“. Redundant dar adevărat. Cei doi sunt plătiţi chiar bine din banii publici pentru activitatea pe care o desfăşoară şi nu de când au fost lipite aceste informaţii, ci de ani buni.
De exempu, în cazul Emiliei Arcan, de când este vicepreşedinte, aceasta a încasat un venit de 50.040 de lei anual, adică 162.630 de lei numai în perioada octombrie 2012, când a fost aleasă şi până în decembrie 2015. Acum, venitul brut, lunar, pe care îl primeşte de la stat Emilia Arcan este de 6.540 de lei.
În cazul lui Dan Manoliu suma încasată deja este puţin mai mică, el fiind ales pe funcţie pe 31 mai 2013, iar suma primită până în decembrie 2015 fiind de 129.091 de lei. Adunând cifrele celor doi membri ai executivului rezultă că cei doi au primit aproape 300.000 de lei din banii publici.
Dan Manoliu recunoaşte că este vorba de o campanie de imagine. „Este o strategie a PSD Neamţ prin care ne dorim să-i informăm pe cetăţeni că le suntem tot timpul la dispoziţie şi că pot veni la noi cu fruntea sus şi cu pieptul în faţă. Ştiu că astfel de acţiuni se petrec la toţi primarii şi aleşii din Neamţ. Inclusiv la preşedintele Arsene“, a spus Dan Manoliu. Culmea este că vicepreşedintele Manoliu este „la dispoziţia nemţenilor“ în concediu, abţibildul fiind lipit pe uşa unui birou gol.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean, spune că nu înţelege gestul colegilor săi şi a dorit să menţioneze că instituţia pe care o conduce nu încasează taxe şi impozite. „Noi avem alocări doar din cotele defalcate din TVA şi din impozitul pe venit. De exemplu, firma la care eu sunt asociat a contribuit la stat cu 230.000 de lei pentru anul trecut şi sunt împăcat“, a spus Iacoban.
Este de admirat oarecum campania PSD Neamţ, dar e departe de a fi originală, semănând izbitor cu acţiunile predecesorilor lor politici care au montat panouri prin cele mai neaşteptate locuri, şi au făcut celebră expresia „Aici sunt banii dumneavoastră“.
Poate demersul ar fi fost mai corect dacă ar fi scris clar sumele pe care le primesc de la stat şi, mai ales, pentru ce anume.
(Alex NECHITA)
[…] Vicepreşedinţii Consiliului Judeţean mimează responsabilitatea […]
Este adevarat ca cei doi vicepresedonti au luat o caruta de bani din buzunarul populatiei din judetul Neamt dar ce au facut pentru populatie ?
Dorim ca domnul Manoliu sa raspunda EXCELENTA SA !! celor ce au fost in audienta din partea majoritatii romascanilor LA CONSILIUL JUDETEAN Neamt ce au solicitat ca for tutelar la Apaserv Neamt sa dispuna conducerii respectarea legii241/2006 privind contorizarea si facturarea individuala a consumului de apa rece .Din raspunsul ambigu a domnului Mnoliu a reesit ca nu poate face nimic si ne punem intrebarea pentru ce este platit daca nu poate sa impuna respectarea legii de catre firmasubordonate consiliului judetean.Rog sa dea un comunicat de presa cum sa implicat in rezolvarea solicitarii romascanilor si dupa aceea ii vom acorda votul nostru.