Prefectura sprijină Fundaţia de Îngrijiri Comunitare
Vineri, 03.09.2010
Şedinţa lunară a Comitetului de Dialog Civic pentru
Persoanele Vârstnice a avut în discuţie activitatea Centrului de Îngrijiri
Comunitare din Piatra-Neamţ. Întâlnirea, care s-a desfăşurat sub genericul
"Speranţe civice pentru vârsta a treia", a fost condusă de subprefectul
Vasile Şendrea. La întrunire a participat în calitate de invitat preşedinta
Fundaţiei de îngrijiri Comunitare, Elena Hâncu, care a prezentat fundaţia şi
serviciile desfăşurate în acest cadru, mai ales în sprijinul persoanelor vârstnice.
|