Acasă Eveniment Spovedania unui criminal

Spovedania unui criminal

5722
0
DISTRIBUIȚI

La 13 ani de când a fost condamnat pe viaţă pentru că împreună cu un prieten (Andrei Vasile) a ucis mai multe persoane, ulterior fiind împuşcat mortal când încerca să evadeze din arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP), a ieşit la iveală mărturisirea pe care Daniel Ioan Baciu (un tânăr din comuna Ceahlău) le-a făcut-o anchetatorilor.

Baciu este acum mort, iar Vasile îşi execută pedeapsa în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi.

Timpul a trecut făcând să se aştearnă praful peste dosarul care detaliază ororile comise de cei doi studenţi.

De curând, însă, a apărut transcriptul convorbirilor purtate de anchetatori cu cei doi ucigaşi în serie. Dacă Vasile a fost mai tăcut, Baciu în schimb a povestit faptele cu lux de amănunte.

 

Cum a început totul

Pentru început reamintim povestea celor doi studenţi, pentru a înţelege mai bine declaraţiile date de Baciu.

Tinerii au cunoscut-o, în 2000, pe o ţigancă (Samu Terez) şi cu toţii s-au decis să comită jafuri în Ungaria. Baciu şi Vasile au furat armele unui pădurar, apoi au chemat un taxi să-i ducă la vamă. S-a prezentat la comandă ieşeanul Bogdan Aştefani, care ulterior a fost pus să-şi sape groapa, strangulat şi acoperit cu pământ. Pe urmă au plecat cu taxiul acestuia până la Hanul „Izvorul Crişului“, unde au comis un jaf. De acolo, cu trenul, s-au dus la Cluj, urmând traseul Arad – Harghita şi cu alt taximetrist spre Moldova. Şi acest al doilea taximetrist a fost torturat. După, au plecat spre graniţă, fiind arestaţi într-un motel de IJP Cluj. Condamnaţi la închisoare pe viaţă, în 2001, Baciu a fost ucis în tentativa de evadare de la IJP. Vasile e încă în puşcărie.

„Aş vrea să fiu asasin plătit“

Procurorii susţin că cei doi au mai multe vieţi pe conştiinţă, însă nu le-au putut proba toate faptele. În următoarele rânduri aflaţi cum şi-a motivat Baciu crima. Întrebările le aparţin anchetatorilor.

„- Când v-aţi gândit să-l ucideţi pe taximetristul Bogdan Aştefani?

– Ne-am gândit de la început să-l ucidem. Am discutat cu Andrei şi am convenit că trebuie să-l ucidem. Nu-l puteam lăsa în viaţă.

– Cu un asemenea mod de gândire ai putea fi ucigaş plătit. Ţi-ar conveni să fii ucigaş plătit?

– (râde, parcă încântat de idee) Dacă mi-ar conveni? Ohoo, şi încă cum! Da, aş vrea să fiu asasin plătit.

– Ai spus că i-ai vorbit de soartă taximetristului pe care l-ai omorât. Ce i-ai spus?

– I-am vorbit de destinul lui şi l-am întrebat ce moarte preferă. I-am spus: aş putea să te împuşc în cap, să-ţi tai gâtul, să te înec legat la mâini. În momentele acelea, a albit la rădăcina părului şi i-a crescut barba. Dar eu mă simţeam bine, chiar bine… L-am mai întrebat dacă, după moarte, are să mă bântuie, dar nu l-am visat niciodată. Aşa se spune, că dacă-l priveşti în ochi când moare, te bântuie după aceea….

– L-aţi fi omorât şi pe acel pescar care a fost cât pe ce să vă descopere omorându-l pe Bogdan?

– Da. Ar fi trebuit s-o facem, nu? Am fi fost obligaţi să-l împuşcăm!

– Când v-aţi întâlnit cu Terez?

– În seara următoare. Ea n-a participat la crimă. Am fost doar eu şi Andrei. (…) Ea ştia pe cineva la Oradea şi ne-am dus. Pentru că nu mai aveam bani, ne-am gândit să jefuim pe cineva. Am încercat prin parcări, dar n-am avut noroc. Pe la cinci după-amiaza am tras Espero (ta-xiul furat de la Aştefani – n.r.) în faţa restaurantului, apoi am mâncat, am băut, ne-am distrat. M-am jucat cu câinele patroanei. Deştept câine, m-a plăcut din prima!“.

„Le-am dat să bea cu arma la tâmplă“

„- Ai spus că i-ai ucide pe bucureştenii care au fost acolo (la hanul unde a avut loc jaful – n.r.). De ce?

– (nervos) N-au vrut să colaboreze! A trebuit să-i trântesc la pământ, să le dau picioare în cap. Era mai bine dacă-i ardeam pe toţi! Legaţi la picioare, arşi de vii! Atunci, eu m-am purtat frumos cu ei. Le-am dat să bea şampanie (râde), cu arma la tâmplă. Au băut, ce era să facă?

– Ai vedenii vreodată?

– (nedumerit) Vorbesc câteodată cu Dracul. Îl văd şi vorbesc cu el. Dar nu vreau acum să vorbesc de asta.

– De ce o urăşti pe soţia ta?

– S-a întâlnit cu iubitul ei chiar în faţa mea. Ne întorsesem la Piatra-Neamţ ca să dăm un jaf. Am vrut să-i omor pe amândoi, dar nu s-a deschis portiera maşinii. Lui îi tăiam gâtul în faţa ei, îl spintecam şi-i scoteam inima.

– Ai vrut să-l ucizi şi pe Sorin (al doilea taximetrist, luat ostatic din Arad – n.r.)?

– La început, îl consideram ca pe un tovarăş. Când a fugit, mi-am dat seama că ar fi trebuit să-l omor. Urăsc pe toată lumea. Şi aici (în biroul unde era anchetat – n.r.), să nu fie gratii, m-aş arunca pe fereastră. E uşor să mori. Toată lumea moare. Eu aş vrea să fiu împuşcat. E o moarte rapidă, de care nu-mi e teamă. Pe Sorin l-am pus să îşi sape groapa, să o corecteze, că nu-i intra capul, o mână sau picioarele. Dar, nu l-am omorât, i-am dat zile.

– Te aşteptai să fii prins?

– Nu atât de repede. Am fost şi la mine acasă. Stăteau proştii de poliţai şi păzeau casa (râde cu poftă).

– Crezi că vei supravieţui în puşcărie cu atitudinea asta?

– Cum adică? Dacă poate vreunul să mă omoare, să o facă. Dacă am să fiu eu primul, va fi rău pentru el. Oricum, sunt închis pe viaţă. Sunt perfect lucid în cele pe care le spun. Nu sunt nebun. Toate acţiunile noastre au fost calculate dinainte, în afară de Izvorul Crişului. Aş vrea să mă întorc în timp şi să-i omor pe toţi ăia care-au fost acolo!“.

Victima: „Au cerut şampanie, ne-am pupat“

Şi Nelica Dinea, patroana localului de la Izvorul Crişului, unde Baciu şi Vasile au comis jaful din 2001, a acceptat să relateze ce s-a întâmplat atunci.

„- Când i-aţi văzut prima dată pe cei trei (Baciu, Vasile şi Samu Terez – n.r.)?

Nelica Dinea: Abia mai târziu ne-am dat seama că erau aici de două, poate chiar trei zile, şi ne studiau mişcările.

– N-aţi bănuit nimic?

N.D.: Fiecare era cu treaba lui. Barmanul îşi aminteşte că, la un moment dat, unul dintre bărbaţi, mi se pare că Andrei, ăla slab, a venit şi a luat ţigări. Dar oricine poate face asta.

– Când au venit în restaurant?

N.D.: După masă, pe la şapte, nu mai ştiu precis. S-au aşezat la masa din colţ şi au cerut de mâncat şi de băut. La un moment dat, atmosfera a devenit chiar intimă, ne tutuiam.

– Cum adică?

N.D.: Au intrat în vorbă, foarte deschişi, foarte cumsecade. După un timp, femeia a spus că e ziua ei de naştere. Au cerut şampanie şi ne-au invitat şi pe noi, personalul, la masă. Am ciocnit cu ei, ne-am pupat, am făcut urări.

– Cât a durat asta?

N.D.: Noi închidem la miezul nopţii. La 12 fără ceva, le-am amintit că trebuie să plătească. Atunci s-au dus bărbaţii, Daniel şi cu Andrei, afară la maşină, vezi-Doamne să aducă bani. S-au întors cu armele la ei. Ăla solid, Daniel, a intrat în restaurant, unde eram eu, chelneriţa şi bucătăreasa, cu pistolul mitralieră în mână. Celălalt s-a dus la barman cu o puşcă de vânătoare“.

„Erau înnebuniţi că n-au găsit mai mulţi bani“

„- Ce-aţi făcut atunci?

N.D.: Nu mi-a venit să cred. A început să strige şi să ameninţe să ne culcăm la pământ. Cred că m-am culcat, dar chelneriţa n-a ajuns decât în genunchi şi aşa a rămas.

– Ce făceau ceilalţi turişti?

N.D.: Au crezut că e glumă, până l-a lovit pe unul dintre ei. Apoi am ascultat toţi şi am făcut ce ne-au spus.

– Au fost violenţi în cele patru ore?

N.D.: Nu erau violenţi tot timpul, dar erau ciudaţi, mai ales Daniel. Când se agita cu arma în mână, s-a întors şi, din greşeală, m-a zgâriat uşor la buză. La ve-derea sângelui, nu ştiu, s-a speriat, l-a apucat mila, şi mi-a zis: «Vai, doamna Neli, vă curge sânge, daţi-mi un şerveţel să vă şterg». Şi m-a şters.

– Ce v-au cerut?

N.D.: Vroiau bani, cât mai mulţi bani. Văzuseră că am cazat un grup de unguri şi credeau că avem bani. Apoi au adunat bijuteriile, vreo 14 inele, lănţişoare şi cercei.

– De ce au luat cu ei casa cu bani?

N.D.: Erau profesionişti, dar erau şi proşti. Pur şi simplu n-au văzut geanta turiştilor bucureşteni mascată de un scaun, în care aveau acte, bani şi un celular. Se tot mirau cum pot trei oameni să pornească la drum cu cinci mii de lei (bani vechi – n.r.) pe care-i aveau în buzunar. Mi-au cerut cheile de la casă şi le-am spus că sunt în maşină, în portofel. Femeia a căutat de două ori şi n-a găsit. La plecare, după ce au tras trei gloanţe în casa de bani, încercând s-o deschidă, au luat-o cu ei. Erau înnebuniţi că n-au găsit mai mulţi bani.“

„Daniel parcă devenise alt om“

Nelica Dinea a continuat să rememoreze: „Ne-au strâns în restaurant, apoi ne-au mutat în hol. Deja îl treziseră pe fiul meu, de 17 ani, care dormea în hotel. Când ne-am dus la el, l-am rugat pe Daniel să lase arma pe hol şi m-a ascultat. Apoi, nu le-a pornit maşina şi l-au luat să-i împingă cu maşina bucureştenilor. Aşa au făcut, s-au dus bară la bară vreo doi kilometri, iar pe fiul meu l-au lăsat pe drum. Cât a durat asta, vreo oră şi jumătate, Daniel, parcă devenise alt om. La început, noi stăteam pe burtă şi el cu arma în mână. Apoi ne-a spus să stăm în fotolii şi ne-a dat de băut whisky şi vin. S-a jurat că fiul meu n-o să păţească nimic. La un moment dat, cum stătea cu arma între picioare, s-a uitat la mine şi m-a întrebat dacă în alte condiţii l-aş putea iubi. I-am spus că da, ce să-i fi spus? Zicea mereu că, dacă am fi răbdat ca el de frig, de foame şi nedreptate, atunci l-am înţelege. Ne-a spus că are o fetiţă de patru ani sau patru luni din prima căsătorie. Am auzit că părinţii lui au murit de câţiva ani într-un accident. Spunea că pentru el nu există drum de întoarcere. Nici nu ştiam ce să cred, câteodată părea nebun sau drogat.

– Ce v-au spus la plecare?

N.D.: Ne-au tăiat telefoanele şi ne-au ameninţat să nu anunţăm Poliţia, că atunci se întorc şi ne omoară. Apoi ne-au dus în magazie, dar au lăsat o sticlă de whisky, să ne simţim bine. Am stat acolo o vreme, apoi am ieşit, iar bucureştenii au anunţat Poliţia prin celular. Nici acum nu-mi vine să cred că mi s-a întâmplat mie. Parcă a fost un film, dar cu actori, nu cu noi…“.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.