Vineri dimineaţa reprezentanţii Sanitas din judeţ au luat drumul spre Bucureşti, unde se vor întâlni cu colegii din toată ţara la Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas.
Membrii Sanitas susţin că, din cauza legislaţiei deficitare şi limitării cheltuielilor de personal, angajaţii din sistemul sanitar nu îşi primesc drepturile de natură salarială, cum ar fi tichetele de masă. Dacă nu vor fi luate măsurile care se impun, sindicaliştii atenţionează că vor deschide o serie de proteste în perioada următoare. "Am luat parte la conferinţa Consiliului Naţional unde discutăm despre toate probleme interne din sistem, inclusiv cea a bonurilor de masă care interesează în mod special pe toţi colegii mei. După această conferinţă, vom pleca la Ministerul Sănătăţii pentru a discuta problema tichetelor de masă care ne-au fost promise de oficiali. Suntem printre putinele judeţe care nu beneficiem de bonuri de masă", a precizat Angela Tofan, liderul Sanitas - al Spitalului Judeţean.
Din cauza bugetului insuficient, angajaţii din Sănătate au ieşit din categoria celor care primeau tichete de masă încă din iulie 2011. Din acest motiv, cadrele medicale au organizat o serie de proteste cerându-şi drepturile cuprinse în contractul colectiv de muncă.
| < Anterior | Următor > |
|---|








