Ultimele stiri
Home Social Curs gratuit derulat de Asociaţia ASCETIS: 56 de salariaţi pot deveni designeri de pagini web

Curs gratuit derulat de Asociaţia ASCETIS: 56 de salariaţi pot deveni designeri de pagini web

Email Imprimare PDF

 

 

56 de nemţeni cu studii medii (deţin diplomă de Bacalaureat), care au cunoştinţe de operare pe calculator şi care lucrează în sectorul sanitar ori în compartimente de relaţii cu clienţii au oportunitatea de a se înscrie la un curs de calificare în ocupaţia designer de pagini web.

Acest curs se va derula în cadrul proiectului "O calificare de actualitate pentru cariera ta", al cărui beneficiar este Asociaţia pentru Ştiinţă, Cultură, Ecologie, Tineret şi Integrare Socială (A.S.C.E.T.I.S.) Piatra-Neamţ şi care este realizat în parteneriat cu Asociaţia "Future". Proiectul este finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane - POS DRU 2007-2013 şi se va desfăşura pe o perioadă de doi ani.

"Proiectul se implementează la nivel judeţean, obiectivul fiind creşterea nivelului de calificare a persoanelor angajate pe piaţa muncii, în contextul societăţii bazate pe cunoastere pentru 100 de persoane din grupul ţintă: angajati cu studii medii în sectorul sanitar sau în intreprinderi din zonele limitrofe ale orasului nostru care relaţionează cu clienţii.

Vor fi calificate 56 de persoane din grupul ţintă prin organizarea de cursuri de calificare nivel 3 recunoscute C.N.F.P.A. cu durata de 1.080 ore în meseria designer pagini web. Se vor furniza servicii de asistenţă şi consiliere profesională electronică pentru 100 de persoane din grupul ţintă pentru conştientizarea importanţei şi a beneficiilor participării la programele de formare profesională continuă, inclusiv servicii de testare on-line în vederea stabilirii nivelului de competenţă şi orientării către centre de testare sau calificare. Cursul designer pagini web este structurat pe patru module:

instrumente de lucru pentru crearea site-urilor web (180 de ore); structura paginilor web (180 de ore); structura site-ului web (360 de ore); realizarea, testarea, publicarea şi întreţinerea site-ului web (360 de ore). După promovarea celor patru module se eliberează un certificat de calificare în urma susţinerii unui examen. La cererea cursanţilor se pot obţine şi certificate de absolvire a modulelor prin susţinerea şi promovarea unui examen. Certificatele obţinute sunt recunoscute de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării", a declarat Eleonora Budur - manager de proiect.

Programul de formare se va realiza pe grupe a câte 14 cursanţi şi va cuprinde 360 de ore de pregătire teoretică şi 720 de pregătire practică.

Pentru înscrieri şi relaţii suplimentare, echipa de proiect poate fi contactată  prin email ( Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza ) sau telefonic (0733-086483, 0743-103808).

 

 

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 202 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner