Nu vorbim de politică, nu vorbim de fotbal (prea se pricepe toată lumea la astea)! Conversăm de dragul conversaţiei, pornind de la subiectele propuse de voi. Aştept scrisorile voastre în fiecare zi, scrisori în care să-mi povestiţi despre ce vreţi voi, apoi discutăm despre subiect şi o să cerem şi câteva păreri. (CELE MAI FRUMUŞELE LE ŞI PREMIEM!)
Seara trecută am simţit toţi colţii gerului pe drumul spre casă. Bătea vântul şi toate străzile erau putii. Nu era foarte târziu, dar cine mai avea chef să iasă cu maşina pe străzile astea mai înzăpezite şi îngheţate ca niciodată. Poate doar vreunul care s-a uitat prea mult la "Camionagii gheţii" de pe Discovery să fi pornit în căutare de senzaţii tari pe drumurile oraşului.
Din fericire, am intrat în ultima lună de iarnă calendaristică şi deja privesc lumea cu alţi ochi. A început februarie, luna cea mai scurtă a anului (care pare cea mai lungă, fiind singura care ne desparte de o binemeritată primăvară), luna în care mâncăm mai puţin, bem mai puţin (asta, totuşi, depinde de cheful omului) şi chiar trăim mai puţin ca în alte luni ale anului. Unde mai pui că, din câte am înţeles, cam de pe 14 februarie se încălzeşte şi trecem pe plus cu temperaturile. Desigur, vor mai urma câteva zvâcniri ale iernii, dar deja senzaţia e alta, că timpul lucrează pentru noi, cei care iubim căldura, verdeaţa, verdeţurile etc. Până la ciorbele de verdeţuri proaspete, să ne descurcăm cu ce mai avem şi să ne gândim că fiecare zi care trece ne apropie de sfârşitul gerului.
Unii specialişti au găsit o explicaţie pentru frigul năprasnic din ultimle zile. Au lăsat încălzirea globală din braţe şi ne ameninţă cu începutul epocii de gheaţă. Aş putea pune pariu că până prin iunie se răsgândesc.
Eu cred că explicaţia e cu totul alta. Treaba stă cam aşa: Pe fondul mişcărilor de protest, al manifestaţiilor de nemulţumire, clasa politică s-a dezmorţit ca un muscoi verde-albăstrui, prăfuit şi chircit între geamuri, la primele raze de soare, şi a devenit activă. Politicieni din toate părţile au început să vorbească în pieţe, la conferinţe de presă, la televizor etc. Ei, bine, nici n-au trecut două-trei zile şi au îngheţat toate apele din România. Dacă nu-i asta explicaţia, atunci e-o coincidenţă a naibii de ciudată.
Aveam de gând să vă spun mai multe dar şi eu ca, toată lumea, simt că-mi bat gura de pomană. Mai bine să vorbim despre un subiect care chiar merită atenţie. Uite, chiar acum când scriu, Marin Moraru a împlinit 75 de ani. Hai să-i spunem la mulţi ani actorului care ne-a făcut atâtea şi atâtea bucurii. Mi-ar plăcea să vorbim la nesfârşit despre marii actori români. Despre oameni ca Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Ştefan Iordache, Olga Tudorache, Amza Pellea, Oana Pellea, Radu Beligan, Toma Caragiu, Victor Rebengiuc şi mulţi, mulţi alţii.
Dintre toţi, pentru mine, number one rămâne Dinică, Dumnezeu să-l odihnească. Pentru autoironia cu care şi-a condimentat tot timpul rolurile, pentru că a fost genul de om şi de profesionist care nu s-a luat niciodată în serios. Îmi plac oamenii care-şi păstrează permanent un zâmbet autoironic în colţul gurii. De-asta îmi place şi Andrei Pleşu, de-asta, dintre actorii de la Hollywood, îmi plac foarte mult Bruce Willis şi Jack Nicholson.
Vă daţi seama câte am avea de povestit. Unde mai pui că n-ar trebui nici să uităm că există şi acum tineri extrem de talentaţi, despre care vor vorbi copiii noştri, peste ani, cum vorbim noi acum despre generaţia de aur a copilăriei şi adolescenţei noastre.
Scrieţi-i lui Dani pe adresa Piatra-Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr. 39 sau pe e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
| < Anterior | Următor > |
|---|
