Nu vorbim de politică, nu vorbim de fotbal (prea se pricepe toată lumea la astea)! Conversăm de dragul conversaţiei, pornind de la subiectele propuse de voi. Aştept scrisorile voastre în fiecare zi, scrisori în care să-mi povestiţi despre ce vreţi voi, apoi discutăm despre subiect şi o să cerem şi câteva păreri. (CELE MAI FRUMUŞELE LE ŞI PREMIEM!)
A fost odată, ca niciodată, o fată numită, după cartea de identitate, Ca Zăpada Ghe. Alba. Numele de familie era Ca Zăpada; naşul i-a pus Alba fiindcă ea era cam palidă la faţă, iar el era cam beat de bucurie că tocmai îşi cumpărase maşină de spălat Alba Lux, cu storcător. Prietenii îi ziceau Albă ca Zăpada. Ea se simţea cel mai bine primăvara, vara şi toamna. Iarna, mai puţin: când ningea, iar natura se acoperea de o mantie albă ca zăpada, Albă ca Zăpada nu se mai vedea defel! În copilărie, când se juca prin zăpada, fusese luată de multe ori cu lopata de oamenii de la deszăpezire, care n-o observaseră; tot atunci mergea şi cu uratul, dar striga în zadar "Iarna-i grea, omătu-i mare!", că gospodarii auzeau o voce şi un clopoţel, însă n-o vedeau, deci biata fată venea acasă fără bani, fără nuci poleite, mere sau covrigi. De multe ori, taică-său, Împăratul, încuiase uşa castelului, seara, uitând-o pe Albă ca Zăpada afară, în zăpadă şi frig, fiindcă n-o văzuse. Mai târziu, a primit şi peţitori, tot într-o iarnă. Împăratul i-a spus lui Făt-Frumos: "Fiica-mea? E afară, prin zăpadă!". Prinţul n-a văzut-o pe Albă ca Zăpada, deci a plecat, ceea ce ni se pare normal: voi v-aţi lua de nevastă, orbeşte, o duduie pe care n-o vedeţi şi despre care să aflaţi de-abia în primăvară că e şleampătă şi balcâză?
Mai târziu, Albă ca Zăpada a ajuns la o căsuţă dintr-o poieniţă. A strigat; nimeni nu i-a răspuns, deci a intrat. Înăuntru, totul era mic: şapte pătuţuri, şapte scăunele la o măsuţă, şapte dulăpaşe mititele etc. "Emil Boc?" s-a întrebat ea prima dată, dar şi-a alungat gândul din minte şi s-a culcat. Seara, cei şapte pitici s-au întors de la serviciu. Erau îmbrăcaţi diferit, în cele şapte culori ale curcubeului. Erau şi diferişi: primul era lacom, al doilea era desfrânat, al treilea avea poftă de bani, al patrulea era invidios, al cincilea era mânios, al şaselea era leneş, iar ultimul era trufaş. Cele şapte păcate capitale se regăseau în cei şapte pitici.
După o săptămână (şapte zile, adică), Albă ca Zăpada ajunsese să se înţeleagă de minune cu cei şapte pitici: ea le gătea, le spăla şi le spunea poveşti la culcare, iar ei o trimiteau să fure ba găini, ba cţte-un miel sau un purcel de prin satele învecinate, ba lemne de foc de aur din livada păzitţ de Prâslea. Când n-o trimiteau la furat şi vroiau să ştie unde se află fata albă ca zăpada, cei şapte pitici îi trăgeau cu bidineaua, pe spate, o dungă mov.
Habar n-am dacă este sau nu adevărată povestea asta; cred că este, fiindcă pe raza localităţilor din jurul pădurii cu cei şapte pitici s-au semnalat mai multe furturi din gospodării particulare!
Scrieţi-i lui Dani pe adresa Piatra-Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr. 39 sau pe e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
| < Anterior | Următor > |
|---|
