Ultimele stiri
Home Social Oricare oraş din Neamţ poate deveni Capitala Verde a României

Oricare oraş din Neamţ poate deveni Capitala Verde a României

Email Imprimare PDF

 

 * Ministerul Mediului şi United Romanian Breweries Bereprod SRL Romania au lansat localităţilor urbane provocarea de a demonstra că sunt oraşe ecologice

 

Fiecare dintre cele cinci oraşe din judeţul neamţ are şansa de a deveni, oficial, Capitala Verde a României. Asta, cu condiţia ca municipalităţile din Piatra-Neamţ, Roman, Târgu-Neamţ, Bicaz şi Roznov să dea curs invitaţiei lansate de Ministerul Mediului şi compania United Romanian Breweries Bereprod SRL Romania de a se înscrie la concursul cu temă ecologică.

Pentru a intra în cursa de desemnare a Capitalei Verzi, primăriile celor cinci oraşe trebuie să se înscrie în concurs (cel mai târziu pe 1 decembrie) prin completarea formularului de înscriere, disponibil în mod gratuit pe site-ul www.umbrelaverde.ro.

Pentru participarea în cadrul concursului, vor trebui completate două categorii de formulare: un formular cu întrebări structurate în zece categorii (strategie de mediu, colectare selectivă, reciclare, infrastructura necesară,

acţiuni şi proiecte dezvoltate pe parcursul anului 2010 (inclusiv rezultatele acestora, planuri şi obiective de viitor), respectiv un formular în care va fi inserată povestea oraşului (descrierea oraşului, punând în valoare punctele forte ale acestuia ce vor constitui motivele pentru care concurează la titlul de Capitala Verde a României). În fine, organizatorii aşteaptă de la fiecare oraş înscris şi un plan de comunicare care va fi pus în practică în cazul câştigării competiţiei. Fiecărui formular completat i se va atribui o nota de la 1-10, de fiecare dintre membrii juriului. Ponderea formularului cu întrebari va fi de 50% din nota finală, ponderea poveştii oraşului - 20%, iar ponderea planului de comunicare - 30%.

Competiţia se va desfăşura pe trei categorii: oraşe sub 50.000 de locuitori, oraşe cu 50.000 - 199.999 de locuitori, oraşe peste 200.000 de locuitori.

Se va face un top al oraşelor pe fiecare categorie, câştigătoarele fiind desemnate "oraş verde". Oraşul verde cu cel mai mare punctaj devine Capitala Verde a României.

Oraşul câştigător al campaniei va beneficia pe parcursul anului 2012 de promovare drept Capitala Verde a României la nivel naţional şi va primi un set de elemente de signalistică montate în oraş, care vor evidenţia faptul că este Capitala Verde a României. Acest oraş va avea prioritate pentru dezvoltarea tuturor acţiunilor ulterioare desfăşurate de United Romanian Breweries Bereprod SRL cu sprijinul Ministerului Mediului si Pădurilor.

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 116 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner