Nu vorbim de politică, nu vorbim de fotbal (prea se pricepe toată lumea la astea)! Conversăm de dragul conversaţiei, pornind de la subiectele propuse de voi. Aştept scrisorile voastre în fiecare zi, scrisori în care să-mi povestiţi despre ce vreţi voi, apoi discutăm despre subiect şi o să cerem şi câteva păreri. (CELE MAI FRUMUŞELE LE ŞI PREMIEM!)
Habar n-am câte grade sunt sub minus, fiindcă e frig de să nu scoţi afară din casă nici măcar un termometru! Dacă gradele ar fi cu plus, ar ieşit fum din noi. De fapt, mai exact, nu e frig: e ger, e mama gerului, e bunica gerului! Cu toate astea, sper ca mâine să fie mai bine decât azi şi să vină primăvara cât de iute (dacă se poate, chiar de luni, acum!), cu întreg alaiul ei de ghiocei, ştevie şi alte bunătăţi atât de dragi romanului aflat în criză până la gât.
Ameninţaţi de nămeţii din 1956, unii şi-au făcut deja planuri cum să lenevească vreo trei zile în casă, îngropaţi sub zăpadă, cu-n teanc de cărţi alături, în miros de prăjituri, de friptură sau de mere coapte. Alţii au fost cuprinşi de frisoane în amintirea vremurilor cu cozi la benzină şi curent cu ţârâita. Despre vremea aia, ne-a scris Ionuţ Dascălu:
"Ţin minte că Alimentara era un loc deprimant. Şi nimeni nu se punea rău cu vânzătoarele, asta dacă vroiai să bobinezi şi altceva decât conserve de peşte, creveţi vietnamezi şi biscuiţi Păltiniş. Fincă efectiv nu era altceva de papa în Alimentara. Nu era, şi pace! Carnea se vindea pe bază de tichete distribuite pe la 4-5 dimineaţa, lactate - ioc, salam - de sărbători. Pâine pe cartelă. Ulei - la fel. Şi nu exista Protecţia Consumatorilor: vânzătoarele tăiau şi spânzurau, beleau şi trăgeau pe roată, şi noi ne simţeam vinovaţi când ceream un leu rest. Ba, dacă te vedeau copil prost, coastele sfrijite de porc costau cu 12 lei mai mult kilogramul, că nu se ştia de afişaj electronic, calcula vânzătoarea pe loc. Iar dacă protestai, te lua pensionarul din spate de perciuni, că ţii rândul aiurea pe loc şi, ca să se pună bine cu vânzătoarea, îţi mai trăgea şi un perdaf: «copil prost ce eşti, nuş' ce vă învaţă prin şcolile alea".
Ei bine, într-o zi scandal mare. Eu eram la coadă, nici nu mai ştiu la ce; unghii de pui, sau cozi de peşte, sau făină, sau ceva de genul ăsta. Şi intră un nene, furibund, scrâşnind din măselele lui de metal:
- Bună ziua! Am primit restul greşit! răcneşte el. Şi se face linişte în Alimentară. Mormântală.
Asta era cea mai frecventă ciupeală de Alimentară. Mama mă punea să le zic "dar o zis mama că nu are cum să coste mai mult de 18 lei 600 grame de slănină!", şi vânzătorii ciupeau mai puţin, chiar dacă te vedeau copil prost; că nu te poţi pune cu vreo mamă pe lumea asta, că te mănâncă de viu. Mamele, îndeobşte, îi mănâncă de vii pe toţi dacă ele vor!
Şi apare nenea, urlând, după cum vă scriam. Vânzătoarea face pe niznaiu:
- Ce rest? Şi clipeşte.
- O cumpărat pâine! Şi i-aţi dat cu un leu mai puţin rest!
- Cine o cumpărat pâine? Că eu dau tot timpul restul cum trebuie!
- Cum cine! Fiu-meu! Şi nu i-aţi dat restul cum trebuie!
- Nu-i adevărat! Că eu nu fur!
- Nu mă interesează! Că nu vă las eu să-l jecmăniţi pe băiatul meu!
- Dar cine te pune, omule, să-ţi trimiţi copilul la cumpărături! sare o colegă, că erau toate din acelaşi sindicat.
- Ce copil, tu doamnă? sare reclamantul. Ce copil? Că are 24 de ani!"
Ei, domnule Dascălu, cum ai fi vrut să-i spună. Oricum, e bine să ne reamintim şi de vremurile alea. Apropo, Ştiţi de ce nu se puneau alimentarele mai aproape de doi kilometri? Ca să nu se încurce cozile între- ele, evident. Să aveţi un weekend frumos şi călduros.
Scrieţi-i lui Dani pe adresa Piatra-Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr. 39 sau pe e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
| < Anterior | Următor > |
|---|
