Centrul Comercial "Galleria Mall" Piatra-Neamţ îi invită pe tinerii îndrăgostiţi să se căsătorească pentru o zi şi să participe la concursurile organizate special pentru ei.
Cei proaspăt căsătoriţi vor avea posibilitatea să câştige zeci de premii care vor fi atribuite zilnic. Pentru aceasta, îndrăgostiţii trebuie să completeze talonul aflat în partea de jos a certificatului de căsătorie şi să-l depună în urna de la infodesk-ul Galleria Mall. Înscrierile pentru concurs se fac pe parcursul acestei săptămâni, între orele 14-20. Cei care au peste 18 ani vor avea şansa să câştige o excursie de două zile la Praga.
Vor fi premiaţi şi autorii celor mai frumoase declaraţii de dragoste postate pe pagina de facebook a Centrului Galleria Mall. Vor fi declarate câştigătoare declaraţiile care vor primi cele mai multe like-uri. Premiul I va consta într-un voucher în valoare de 300 de lei valabil la magazinul Sprider, câştigătorul premiului al II-lea va primi un voucher de 200 de lei valabil la magazinul Punto 0, iar premiul al III-lea constă într-un voucher de 150 de lei valabil la magazinul de cosmetice Professional Shop.
Extragerea câştigătorilor va avea loc sâmbătă, 11 februarie, după concertul Andreei Bălan programat la ora 20.
| < Anterior | Următor > |
|---|








