Vremea rea prognozată pentru acest sfârşit de săptămână i-a determinat pe reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare să formuleze o serie de recomandări pentru pentru cei care deţin animale de companie, pentru fermieri şi pentru cei care organizează târguri în care se comercializează animale vii.
"Toţi deţinătorii de animale au obligaţia legală de a lua toate măsurile necesare astfel încât să evite orice suferinţă inutilă animalelor. Trebuie să asigure cel puţin standardele minime privitoare la bunăstarea animalelor deţinute. În această perioadă cu vreme rea există riscul apariţiei stresului termic prin frig. Simptomele stresului de frig sunt: frisoane, horipilaţie (se ridica părul), letargie, somnolenţă şi colaps", a declarat dr. Constantin Lipan director executiv adjunct în cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Neamţ.
În cazul în care animalele de companie sunt ţinute afară este important să se asigure o sursă de apă potabilă, precum şi un adăpost corespunzător. "Cei care organizează târguri trebuie să se asigure că padocurile în care sunţ ţinute animalele sunt suficient de spaţioase astfel încât să asigure o minimă libertate de mişcare animalelor. Dacă în zonă este dipsonibilă doar o sursă limitată de apă potabila trebuie avute în vedere nevoile zilnice ale unui animal în funcţie de specie, talie, rasă şi stare fiziologică", a adăugat dr. Constantin Lipan.
La orice modificare apărută în starea de sănătate a animalelor, deţinătorul are obligaţia să anunţe urgent medicul veterinar.
| < Anterior | Următor > |
|---|








