Eveniment
Dumnezeu să-l odihnească pe părintele Teofil Lefter!
O veste nespus de tristă a îndoliat sufletele tuturor acelora pentru care vorbele de duh şi rugăciunile sale au însemnat o dulce alinare în momentele de cumpănă ale vieţii. Părintele arhimandrit Teofil Lefter, stareţul Mănăstirii Pângăraţi, a trecut la cele veşnice în seara zilei de 2 februarie, când a fost pomenirea praznicului Întâmpinării Domnului. După o lungă şi istovitoare luptă cu o boală necruţătoare, la nici 53 de ani, părintele arhimandrit Teofil Lefter a închis ochii pentru totdeauna şi a plecat la ceruri. Trecerea lui din această lume lasă un gol imens în inimile tuturor celor ce au trecut pragul Mănăstirii Pângăraţi în decursul ultimilor 16 ani, timp în care marele duhovnic i-a fost stareţ.
Sicriul cu trupul părintelui a fost depus în biserica nouă a Mănăstirii Pângăraţi, urmând ca duminică (5 februarie) după Sfânta Liturghie să fie oficiată slujba înmormântării.
Incinta mănăstirii şi curtea vor deveni neîncăpătoare mulţumii de oameni, localnici şi din afara judeţului, ce sunt aşteptaţi să participe la înmormântarea părintelui Teofil. Duminică este aşteptat la Pângăraţi şi IPS Teofan, mitropolitul al Moldovei şi Bucovinei. Acesta ar urma să oficieze slujba prohidirii părintelui Teofil.
Mănăstirea Pângăraţi, păstorită cu deosebită dăruire de părintele Teofil, începând cu anul 1996, a fost denumită, deseori, un colţ de rai, fiind una dintre cele mai vechi vetre de spiritualitate şi cultură creştin-ortodoxă din judeţul Neamţ. Mănăstirea Pângăraţi este ctitorie voievodală a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi a lui Alexandru Lăpuşneanu. Primul ctitor cunoscut al mănăstirii a fost cuviosul Simeon, despre care se spune că a fost şi primul duhovnic al Sfântului Ştefan cel Mare. Drept pentru care, în 1461 domnitorul construieşte prima biserică din lemn şi un corp de chilii.
Prima atestare a denumirii Mănăstirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Pângăraţi, datează de la 9 iulie 1577, anterior folosindu-se denumirile "Schitul lui Simeon", şi "Mănăstirea lui Amfilohie". Viaţa monahală a fost înfloritoare aici până când rând pe rând, mănăstirea a fost transformată în preajma războiului mondial în închisoare, spital militar, sanatoriu. De asemenea, perioada comunistă a afectat drastic viaţa obştii de călugări de aici, când mănăstirea a fost preluată ani de zile de staţiunea de cercetări biologice, sau când clădirile au servit ca magazii de plante medicinale.
Obştea monahală s-a reînfiinţat în 1989 şi păstrează până în zilele noastre tradiţia înaltei trăiri duhovniceşti din această vatră a Ortodoxiei.
