Luni, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care au fost modificate şi completate normele metodologice de aplicare a prevederilor privind venitul minim garantat, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului şi alocaţia pentru susţinerea familiei.
Respectivul act normativ a stabilit norme şi mai restrictive în domeniul acordării beneficiilor sociale, a instituit obligaţii suplimentare pentru beneficiari şi a completat lista bunurilor a căror deţinere echivalează cu excluderea de la acordarea ajutoarelor financiare.
Pe de altă parte, tot prin hotărârea de guvern recent adoptată au fost luate şi câteva decizii în favoarea persoanelor care au în îngrijire copii cu handicap şi a celor care suferă ele însele de dizabilităţi şi au copii minori în întreţinere.
Astfel, s-a hotărât ca de acum înainte oricare dintre părinţii unui copil cu handicap care a împlint trei ani (vârsta până la care se plătea până acum indemnizaţie pentru creşterea copilului cu dizabilităţi) să poată cere şi obţine concediu "de îngrijire" până când copilul împlineşte şapte ani. Pe perioada acestui concediu, părintele va beneficia de o indemnizaţie lunară reprezentând 90% din valoarea indicatorului social de referinţă - ISR, adică de 450 de lei (cu posibilitate de majorare în funcţie de evoluţia indicatorului).
Dacă o persoană cu dizabilitatea gravă sau accentuată are în îngrijire un copil (nu neapărat cu handicap!) şi nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea indemnizaţiei lunare va primi un sprijin lunar reprezentând 90% din valoarea indicatorului sociale de referinţă până la împlinirea de către copil a vârstei de doi ani, respectiv 30% din ISR pentru copilul cu handicap cu vârsta cuprinsă între doi şi şapte ani.
| < Anterior | Următor > |
|---|








