Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat, ieri, că a lansat licitaţia pentru atribuirea contractului „Completarea Studiului de Fezabilitate (SF) pentru Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ“, cu o valoare estimată de aproape 30 de milioane de lei, fără TVA.
Potrivit datelor făcute publice, contractul presupune prestarea următoarelor servicii şi elaborarea cel puţin a următoarelor documente: completarea documentaţiei aferente Studiului de Fezabilitate „Autostrada Târgu Mureş – Ditrău“ şi „Autostrada Ditrău – Târgu Neamţ“, în conformitate cu reglementările tehnice şi legislaţia în vigoare, şi cerinţele caietului de sarcini; documentul suport aferent proiectului în vederea susţinerii cererii de finanţare; acordarea de asistenţă pentru beneficiar, atât pe parcursul procesului de pregătire a cererilor de finanţare, cât şi în perioada de evaluare a acestora de către toate instituţiile implicate în acest proces (MT-DGOIT şi Comisia Europeană).
Data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 20 martie 2019. Durata contractului e de 18 luni – 14 luni pentru completarea studiului de fezabilitate şi 4 luni pentru asigurarea asistenţei tehnice.
ONG-urile spun că s-au alocat prea puţini bani
Imediat după ridicarea ofertei pe SEAP, Asociaţia Pro Infrastructură a criticat modul în care s-au făcut calculele, spunând că suma alocată este prea mică.
„Din păcate nu este o veste bună, preţul estimat fiind mult prea mic, mai ales comparând cu bugetele oferite la revizuirile din anul 2014: 76 milioane lei, atunci, faţă de doar 30 milioane acum pentru 210 km. Există riscul major să se facă rabat de la calitate sau, aşa cum s-a întâmplat la revizuirea SF pe A1 Sibiu-Piteşti, să se livreze doar o parte din servicii şi apoi să se rezilieze contractul“, avertizează Asociaţia Pro Infrastructură.
Reprezentanţii ONG-ului mai precizează că viteza de proiectare în zona de munte este 120 km/h, rezultând astfel „soluţii tehnice extrem de costisitoare“.
„Cerem insistent optimizări de traseu şi structuri, cât şi implementarea etapizată (semi-profil). Fără aceste măsuri, Autostrada A8 nu va deveni niciodată realitate fiindcă e prea scumpă!“, mai atrage atenţia Asociaţia.
Amintim că pentru A8 Târgu Mureş – Ditrău – Târgu Neamţ – Iaşi studiile iniţiale de fezabilitate au fost realizate între anii 2010-2011, iar cei care susţin construirea tronsonului spun că „au fost făcute pe bani foarte, foarte puţini şi pe repede-înainte“ şi tocmai de aceea trebuie completate cu mai multă responsabilitate.
„Rezultatul? Imposibilitatea de a fi folosite pentru licitaţia de lucrări. CNAIR a hotărât (corect) să le actua-lizeze (n.r. – studiile de fezabilitate iniţiale), însă din trei licitaţii pornite în iunie 2014, doar una a fost finalizată: cea aferentă tronsonului Târgu Mureş-Ditrău, contractul fiind semnat cu Search Corporation în mai 2015“, explică API.
Cu toate aceştea, în ianuarie 2018, Compania de Drumuri a reziliat contractul, „deşi nu era necesar sau oportun. Noi am fost singurii care am explicat, cu documente, prostia şi nemernicia deciziei. Lupta este lungă şi grea. Sectorul Paşcani-Iaşi este îngropat la Comisia de Prognoză, iar segmentele Târgu Neamţ-Paşcani şi Iaşi-Ungheni nu mai apar nici măcar în declaraţii!“, mai susţin reprezentanţii Asociaţiei. (R.C.)
Ce A8? E in burtile comunistilor.O mananca bucatica cu bucatica, sub forma de salarii si pensii.Generatiile viitoare o vor construi.
,,Completarea studiului…,, pai acest contract trebuia atribuit direct, unuia dintre alesii judetului ca sunt extrem de priceputi si rapizi. Si-au completat ,,studiile,, de se invelesc in diplome, intr-un timp record.