Congresul extraordinar al PSD va fi convocat pe 20 februarie Vineri, 05.02.2010
Consiliul Naţional al PSD a decis, joi, în
unanimitate, convocarea Congresului extraordinar la formaţiunii la 20
februarie. Congresul extraordinar al partidului va avea pe ordinea de zi
analiza acţiunilor politice de la ultimul Congres, modificarea Statutului şi
alegerea conducerii.
Congresul extraordinar al PSD va fi compus din
membrii Consiliului Naţional şi delegaţi aleşi la Conferinţele extraordinare,
precum şi din 200 de invitaţi - personalităţi, membri PES, ambasadori, membri
ai corpului diplomatic.
Consiliul Naţional a numit, joi, şi Comisia de pregătire
care să eleboreze documentele pentru Congres, înfiinţând şi Comisia pentru
elaborarea regulamentului şi procedurii de alegere a organismelor centrale de
conducere. Consiliul Naţional a agreat, totodată, convocarea Comitetului
Executiv pentru elaorarea acestui regulemant pe data de 20 februarie, la ora
9.00. Totodată, la propunerea liderului PSD, Mircea Geoană, Consiliul Naţional
a decis să mandateze Comitetul Executiv să decidă în privinţa duratei Congresului
extraordinar.
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase,
a precizat, totodată, că şi Consiliul Naţional se va reuni în ziua Congresului
extraordinar, înainte cu o oră sau două de Congres, pentru a aproba documentele
supuse atenţiei Congresului.