Planeta Moldova în Ceahlău: Turiştii moldoveni înfruntă muntele prost echipaţi şi neinformaţi Marti, 05.01.2010
Ca şi în anii trecuţi, cetăţenii Republicii Moldova cărora
le place muntele şi distracţia au sosit la Durău pentru a petrece sărbătorile
de iarnă. Chiar dacă aceste persoane prelungesc sezonul cu încă două săptămâni,
având în vedere că la ei se sărbătoreşte Crăciunul pe stil vechi, salvamontiştii
nemţeni susţin că sunt o sursă nesecată de probleme, find destul de greu să te înţelegi
cu ei. Nu este vorba despre vreo barieră de lingvistică, ci de simplu fapt că
moldovenii de peste Prut nu iau "samă" de nimic. Nu întreabă pe
nimeni ce şi cum ar trebui să facă şi mai ales urcă pe munte fără să ţină cont
de vreme, de starea traseelor sau de necesităţile vestimentare pentru o astfel
de zonă. În plus, nici unul dintre cei 23 de turişti pierduţi în masiv zilele
trecute nu ştia despre numărul "majic" 112, la care se poate apela
pentru a primi ajutor în caz de nevoie.
Duminică seara, Serviciul Salvamont Neamţ s-a întrebuinţat
serios pentru salvarea a 17 turişti de moldoveni care îşi petrec sărbătorile la
Durău. "În seara zilei de 3 ianuarie 2010 am fost alertaţi de către
dispeceratul naţional Salvamont că în zona Cascada Duruitoarea, 17 persoane
sunt rătăcite şi fără sursă de lumină. Viscolul şi temperatura de - 10 grade
Celsius au necesitat o intervenţie rapidă, dat fiind faptul că panica se
instalase deja în grup şi de obicei grupurile mari sunt foarte greu de
monitorizat. În timp ce două echipe s-au deplasat în zona, dispecerul de
serviciu a ţinut o legătura permanentă cu grupul insistând ca persoanele să ramână
laolaltă şi să-şi păstreze calmul", a precizat Raul Papalicef, şeful
Salvamont Neamţ.
De parcă nu ar fi fost îndeajuns, în timp ce
echipajele conduse de Cristian Lalău se deplasau spre zona respectivă au mai
descoperit un grup de şase persoane care se pregăteau să aştepte dimineaţa încercând
să supravieţuiască în pădure.
După încă o oră de căutări, a fost găsit şi grupul de
17 persoane în zona Poienii Viezuri, la o altitudine de 1.300 de metri. Toţi au
fost conduşi în Durău.
Raul Papalicef a mai adăugat că este foarte greu de
comunicat cu cetăţenii din Republica Moldova, deoarece nu cunosc zona deloc, nu
se interesează ce anume ar trebui să facă atunci când pleacă pe munte şi nici
nu cunosc legile.