Programul "Rabla" mai dă şi rateuri : Validarea voucherelor se face greu, nemţenii nu şi-au primit încă maşinile ; Începând de azi: Serviciu SMURD pentru nemţeni ; Stupefacţie şi indiferenţă: Mulţumiri către "Carpatica Asigurări" ; Premieră: Primari judecaţi pentru degradarea unui monument istoric ; Ţepari de "păcănele"
  [Cautare avansata]
 
Astazi este : Vineri, 12.03.2010
  Acasa
  Publicitate
  RSS
  Link
  Harta site
  Evenimente
  Stiri in imagini
  Contact

Toate stirile  
  Politica
  Economic
  Social
  Eveniment
  Administratie
  Sport
  Cultura
  Portia de Realitate
  .: Newsletter
Numele:
Adresa e-mail:
 
 
 
Economic
 
Impozitul minim a sărăcit bugetul de stat
Sambata, 06.02.2010



 

Impozitul minim anual a determinat scăderea veniturilor la bugetul de stat, invers decât preconiza legiuitorul că se va întâmpla. Acest impozit a fost introdus în ideea că va curăţa mediul de afaceri de societăţile comerciale care erau utilizate, din când în când, pentru intermedieri sau tranzacţii care să urmărească realizarea, într-o formă sau alta, de fraude fiscale. Numai că efectul a fost altul: în judeţul Neamţ, peste 4.500 de contribuabili au dispărut din peisajul economic.

 

Bugetul de stat - mai subţire cu peste 15,7 milioane de lei

 

Bugetul de stat a cam pierdut din veniturile pe care le încasa în anii anteriori de la contribuabili, odată cu introducerea impozitului minim anual în luna mai a anului 2009. Deşi încă mulţi agenţi economici nu au definitivat exerciţiul financiar al anului trecut, datele Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Neamţ, arată un buget mai slab comparativ cu 2008. Şi asta, deoarece mulţi nemţeni au preferat să-şi închidă afacerile decât să plătească impozitul minim anual calculat conform tranşelor de venit stipulate în legislaţia fiscală. În 2009, Fiscul nemţean a încasat impozit pe profit sau (în cazul în care acesta era mai mic decât cel minim) impozit forfetar de 50.392.185 de lei. Ori în 2008, când contribuabilii nici nu aveau idee de posibilitatea introducerii vreunei alte dări, bugetul de stat a încasat drept impozit pe profit (16 la sută) 66.145.214 lei. Diferenţa este una destul de mare, de 15.753.029 de lei.  Este greu de crezut că în următoarele trei luni, în care o parte a contribuabililor va definitiva exerciţiul financiar, bugetul de stat va colecta o sumă care să o depăşească pe cea încasată în 2008.

 

Microîntreprinderile au "cotizat" la stat cu 671.691 lei mai mult

 

Impozitul minim s-a arărat mai eficient asupra veniturilor microîntreprinderilor, care au achitat ceva mai mult la bugetul de stat., în 2009, comparativ cu 2008. Contribuabilii din această categorie, au plătit 3 la sută din veniturile microîntreprinderilor, iar dacă valoarea era mai mică decât impozitul minim, atunci plăteau impozitul minim anual. Astfel, bugetul de stat a încasat de la microîntreprinderile din Neamţ, 4.717.478 de lei, în anul 2009, în timp ce în 2008, când achitau cele trei procente din venituri, a fost încasată suma de 4.015.787 de lei, rezultând în plus suma de 671.691 lei intraţi în visteria statului.

"Într-adevăr, valoarea impozitului pe profit sau minim, în situaţia în care impozitul pe profit era mai mic decât cel minim, încasată în anul 2009, este cu mult mai mică decât cea încasată în 2008, când nu era introdus impozitul minim. Dar trebuie specificat faptul că nu toţi agenţii economici au definitivat anul fiscal pe 25 ianuarie, astfel că au la dispoziţie fie data de 25 februarie, fie data de 25 aprilie, când sunt şi termenele de plată. Pe de altă parte, mulţi agenţi economici, contribuabili la bugetul de stat, şi-au suspendat activităţile sau au optat pentru dizolvare", a declarat Cristina Ionescu, purtător de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Neamţ.

Impozitul minim anual a intrat în vigoare începând cu luna mai a anului trecut. Taxa este aplicată indiferent dacă agentul economic înregistrează sau nu venituri sau chiar dacă este nou înfiinţat. Ministerul Finanţelor a stabilit, la introducerea birului, şapte tranşe de venituri pentru care contribuabilii sunt obligaţi să achite impozitul minim anual. Astfel, firmele care obţin venituri anuale între zero şi 52.000 de lei, plătesc un impozit minim anual de 2.200 de lei. Veniturile între 52.001 de lei şi 215.000 de lei, determină un impozit de 4.300 de lei, iar cele între 215.001 de lei şi 430.000 de lei atrag un impozit anual de 6.500 de lei. Contribuabilii care au venituri anuale între 430.001 şi 4,3 milioane de lei, ajung să achite un impozit de 8.600 de lei, cele cu venituri între 4,3 milioane de lei şi 21,5 milioane de lei, plătesc 11.000 de lei. Pentru venituri între 21,5 milioane de lei şi 129 milioane de lei, impozitul este de 22.000 de lei, iar pentru veniturile peste 129 milioane de lei trebuie achitat 43.000 de lei.

N.R.

Comentarii (0)        Tiparire        Anunta prieten        Top


Alte articole:
Clarificări privind cheltuielile eligibile în cadrul domeniului "Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor" (06.02.2010)
Noi obligaţii declarative pentru contribuabili (06.02.2010)
Firmele pot depune formularele pentru rambursarea de TVA din Uniunea Europeană (05.02.2010)
Doar firmele mari şi mijlocii vor fi obligate să apeleze la un consultant fiscal (05.02.2010)
Prea puţine firme din turism sunt interesate de promovarea activităţilor lor (05.02.2010)
14 firme primesc bani europeni pentru creşterea competitivităţii economice (05.02.2010)
Nou model al formularului 300 - "Decont de taxă pe valoarea adăugată" (05.02.2010)
Executaţi de Direcţia Silvică pentru o datorie de 240.000 de lei (04.02.2010)
Firmele pot depune formularele pentru rambursarea de TVA din Uniunea Europeană (04.02.2010)
"Nu risca să pierzi bani. Alege RCA Asirom!" (04.02.2010)



 

Web design Neamt

.: Prima pagina
Programul "Rabla" mai dă şi rateuri : Validarea voucherelor se face greu, nemţenii nu şi-au primit încă maşinile
Nemţenilor li se oferă cele mai scumpe produse alimentare din ţară se
Primul parc eolian din judeţ va "răsări" la Borca
Cristian Liciu a fost sancţionat de foştii colegi
Impozitul minim a sărăcit bugetul de stat
Datori vânduţi la bănci : Restanţele la credite au ajuns la 120 milioane de lei
Mai blânde cu buzunarele nemţenilor : Ţigările de contrabandă
În Neamţ, în 2009: 4.545 de firme şi-au dat sfârşitul
Preţurile mari ale terenurilor alungă cumpărătorii
Topul vânzărilor de apartamente în 2009

solutii web ilya
[Sus]