Realitatea Media - Sub semnul lui Eminescu : În dialog cu Adela Mărculescu

Adela Mărculescu, actriţa Teatrului Naţional Bucureşti, a oferit clipe de neuitat iubitorilor de frumos din Piatra Neamţ. La sfârşitul săptămânii trecute, secondată cu brio de mult mai tinerii Claudia Caia studentă a Universităţii Naţionale de Muzică, secţia canto, şi Daniel Ciobanu, cel considerat un mare talent al pianisticii nemţene, încă elev al Liceului de Artă "Victor Brauner, Adela Mărculescu l-a celebrat pe Mihai Eminescu într-un spectacol deosebit. Organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte "Carmen Saecualre" Neamţ, spectacolul s-a transformat într-un adevărat eveniment, pietrenii pietrenii prezenţi în Sala Tapiseriilor de la Muzeul de Artă trăind emoţia fiecărei clipe.

La final de spectacol, încă transfigurată de efortul şi de emoţia artistică pe care i-o transmiseseră creaţia eminesciană, artista Adela Mărculescu, cea care pentru şaizeci de minute a "furat" sufletele spectatorilor, a fost de accord să se destăinuiască.

- Sărut mâna! Daţi-mi voie, în numele celor care au fost astă seară în sală să vă mulţumesc pentru preaplinul sufletesc pe care ni l-aţi creat!

- Mulţumesc pentru apreciere!

- Cum i-aţi perceput pe cei doi artişti care v-au fost alături?

- Faptul că aici am avut prilejul să întâlnesc doi foarte tineri artişti care se află la un aşa de înalt nivel... Dacă mă gândesc ce se promovează acum pe canalele de televiziune, manele şi altele, îmi vine să mă exprim într-un limbaj neacademic. Spuneam, pentru mine întâlnirea cu cei doi copii - bine ei nu mai sunt copii - este cea mai mare surpriză şi cea mai mare bucurie. Şi acum, după spectacol, când am văzut cum ninge afară, liniştit şi cu fulgi mari, ca-n poveşti, mă cuprinde aşa o fericire, o linişte!... Ce să vă spun, mă simt foarte bine!

- Dar publicul, cealaltă componentă a actului artistic, partea care receptează - şi în seara aceasta a făcut-o din plin! - emoţiile şi tensiunea artistică pe care o transmit artiştii, publicul, aşadar, cum a fost?

- Am întâlnit un public extraordinar! M-au impresionat dragostea, deschiderea şi chiar emoţia pe care le-am putut-o citi. Chiar îmi spunea acum, şi Claudia şi Daniel, că au văzut, la final, în ochii unor oameni, lacrimi!

- Schimbând registrul, aş dori să ne povestiţi, mie şi cititorilor din tinerele generaţii, despre profesorul dumneavoastră, despre Alexandru Finţi.

- Dar de unde?...

- Din CV-ul dumneavoastră pe care l-am lecturat atunci când am ştiut că veţi veni la Piatra, am dat de domnia sa. Şi cum astăzi despre Alexandru Finţi nu se mai vorbeşte deloc...

- Da, din păcate e adevărat. Eu îi datorez foarte mult maestrului Finţi. Eu am intrat în facultate la o vârsta extrem de fragedă. La şaisprezece ani. Profesorul Finţi era un om foarte sever, dar şi înţelegător într-un anume fel, dacă vedea că tu eşti dăruit profesiei. Ah, Doamne! Îmi aduc acum aminte că îmi spunea "dragă Adela, tu ai chemare în special pentru dramă, pentru tragedie, dar ce facem cu vocea?" Eu avem o voce mică că de-abia se auzea. Şi m-a ambiţionat aşa de tare că după doi ani, sau poate ceva mai mult, pentru că pregătirea asta durează, să am vocea pe care o am şi acum. Prin asta mi-a dovedit că totul se poate. A fost un om care a văzut, care a ştiut să ne conducă paşii şi, mai mult decât atât, să ne înveţe să facem această meserie cu onestitate. Cuvânt care, mi-e frică, a cam dispărut astăzi. Cred că nici nu mai există în vocabular.

- Se poate spune că a fost mentorul dumneavoastră...

- Da, categoric!

- Lăsa maestrul Finţi libertate de exprimare actorilor? Ştiu că aceasta este o problemă de actualitate a actorilor.

- Da. Şi legat de asta îmi aduc aminte de o întâmplare de la venirea mea în facultate. Aveam şaisprezece ani. Eram un copil. N-aveam habar de nimic. Şi el tot îmi spunea, şi-mi spunea şi-mi explica, "fă ca mine". La care eu m-am oprit şi i-am replicat "nu pot să fac ca dumneavoastră. În primul rând că eu sunt fată şi dumneavoastră băiat. Apoi, eu sunt frumoasă şi dumneavoastră sunteţi urât." Am spus-o atât de serioasă şi de adevărat că a început să râdă. Aveam dreptate. Cum era să fac ca el?

- Iar acum sunteţi colegă de scenă cu fiul dânsului...

- Da, cu Andrei Finţi. Un coleg extraordinar. Cu care mă înţeleg foarte bine.

- Aveţi, de-a lungul carierei, un registru variat de roluri. De la comedie, la dramă, la tragedie. Ce jucaţi acum?

- Fac trei roluri total diferite. Joc într-unul de comedie, o piesă franţuzească, bulevardieră, altul, în "Sinucigaşul", sunt o rusoaică amărâtă, nenorocită, care trăieşte vai de capul ei, şi, vedeta pentru mine, rolul din "Dulcea pasăre a tinereţii" de Tenesee Williams.

- De-a lungul vremii m-am bucurat de roluri pe care le-aţi făcut la teatrul radiofonic...

- Da, încă îl mai fac. Şi mă bucur de el. Din păcate, din lipsa banilor, iese o piesă la cinci-şase luni. Înainte nu era săptămână să nu fiu la radio.

- Aşadar o activitate scenică intensă. Eu vă mulţumesc pentru amabilitate şi îmi doresc să mai veniţi în vizită la Piatra-Neamţ.

- Uitându-mă cum ninge afară, ca-n poveşti, mă bucur că sunt la Piatra-Neamţ. Şi eu îmi doresc să mai vin pe aici!