* Spitalul Judeţean de Urgenţă a primit 44,316 milioane lei, creşterea fiind determinată de contractarea paturilor în totalitate şi de acreditarea laboratorului
Bugetul în sistemul sanitar nemţean pentru anul în curs a fost anunţat, ieri, de către reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate.
95,639 milioane lei vor trebui să acopere funcţionarea spitalelor din judet cel puţin până în iulie, când fondurile vor fi suplimentate - la fel ca în anii trecuţi - prin rectificări bugetare. Defalcat pe fiecare unitate sanitară în parte, Spitalului Judeţean îi revine cea mai mare parte din finanţare, respectiv 44,316 milioane lei, (cu 650.000 lei lunar mai mult decât anul trecut), din suma totală 180.303, 63 lei revenind laboratorului de analize medicale. Potrivit ec. Gabriela Zamfir, directorul financiar contabil al CAS, cea mai mare unitate sanitară din judeţ a primit o finanţare mai mare faţă de anul trecut prin creşterea indicelui de complexitate a cazurilor, datorită contractării unui număr mai mare de paturi (883 de paturi în acest an, faţă de 819 anul trecut) şi faptului că laboratorul de analize din cadrul unităţii sanitare a fost acreditat. După aflarea bugetului, conducerea Spitalului Judeţean s-a apucat de calcule. "În acest moment lucrăm pe buget la toate capitolele. Este o finanţare mai generoasă decât anul trecut. În primul rând, avem de rezolvat şi trebuie să ne ocupăm de grila de salarizare a angajaţilor. 10% dintre ei au probleme nerezolvate în acest sens, de anul trecut, pentru că nu au fost plătiţi şi încadraţi în grila de salarizare conform pregătirii profesionale. După ce vedem ce sumă mai rămâne, vom încerca să acordăm tichete de masă cadrelor medicale. Şi cred că această problemă poate fi rezolvată odată cu deschiderea centrului multifuncţional din Bicaz, care va aduce câştiguri suplimentare", a precizat dr. Lucian Ciobotaru - managerul Spitalului Judeţean.
Pentru Spitalul Roman, recent clasificat la rangul III, a fost alocat un buget de 28, 821 milioane lei. Spitalului Târgu Neamţ primeşte 7,538 milioane lei, Spitalului Bisericani - 11,373 milioane lei, iar Spitalul "Sfântul Nicolae" din Roman - 3,589 milioane lei.
Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) a primit finanţare aproape la fel ca anul trecut: 17,426 milioane lei (bugetul a fost calculat în funcţie de numărul de locuitori, fiecare nemţean fiind "evaluat" la 31 lei). "Bugetul este mai mare cu 10 lei decât anul trecut. Sperăm să ne ajungă. Dacă vor fi prea multe intervenţii şi nu ne vom încadra în suma alocată, putem cere o suplimentare. Avem încredere că nu vom fi lăsaţi fără bani", a spus dr. Letiţia Damoc, managerul SJA. Medicina de familie are pentru 2012 o creştere bugetară, de aproximativ 15%. Bugetul alocat asistenţei medicale primare este 26,182 milioane, din care, merge centre de permanenţă 131.000 de lei. Un buget mai mic revine laboratoarelor de analize medicale, redus cu aproape 25 % faţă de anul trecut. Mai exact, celor 18 laboratoare de paraclinice care au încheiat contract cu CAS au primit o finanţare de 2, 398 milioane lei pentru analize medicale şi investigaţii radiologice.
| < Anterior | Următor > |
|---|








