Ultimele stiri
Prev Next Page:

Fost călugăr - criminal în serie

  * tânărul care, în urmă cu şapte ani, a ucis un monah de la Mănăstirea Petru Vodă, a recidivat * săptămâna trecută, individul a încercat să-şi omoare mama şi bunica * după aceea s-a refugiat într-o clopotniţă şi, când să fie imobilizat, a lovit un poliţist * în cele din urmă, el a fost încătuşat de trupele speciale

08 Feb 2012 / Hits:1 / Eveniment /

Read more

"Carmen Saeculare" - o nebuloasă administrativă

  * în cadrul acestei instituţii se duc lupte grele între şefi * fostul director Alupului Rus şi actuala contabilă Bândilă sunt cercetaţi penal pentru deturnare de fonduri * cei doi îşi susţin nevinovăţia cu acte

08 Feb 2012 / Hits:1 / Administratie /

Read more

Copiii internaţi la Pediatrie - prizonieri ai zăpezii

   * zeci de copii nu pot fi externaţi din secţia Pediatrie pentru că nu pot ajunge la domicilii din cauza drumurilor înzăpezite * "Sunt copii de pe Valea Muntelui, Ştefan cel Mare, Dragomireşti care au rămas de două-trei zile în secţie, deşi sunt vindecaţi", a precizat dr. Suzana Constantinescu, medic şef al secţiei Pediatrie * medicii sunt puşi în situaţia să trieze internările pentru a face faţă cazurilor noi

08 Feb 2012 / Hits:1 / Social /

Read more

Rubeola face ravagii printre liceeni

   * cele mai multe cazuri de rubeolă au fost diagnosticate la Colegiul Tehnic "Gheorghe Cartianu" şi la Seminarul Teologic din Piatra-Neamţ

08 Feb 2012 / Hits:1 / Social /

Read more

Cea mai tânără protestatară: O fată cu handicap a fost zilnic în mijlocul manifestanţilor din Piatra-Neamţ

  Printre cei care au protestat în Piatra-Neamţ, la sfârşitul lunii ianuarie, atunci când manifestaţiile luaseră amploarea în majoritatea oraşelor ţării s-a aflat şi Ana-Maria Aiacobaoei, o tânără de 15 ani încadrată în grad de handicap, care se deplasează cu ajutorul scaunului cu rotile.

08 Feb 2012 / Hits:1 / Social /

Read more

"Boc terminus"- ultimul episod din telenovela guvernamentală: Politicienii nemţeni despre demisia lui Boc: "Mai bine mai târziu..."

Email Imprimare PDF

 

 

Protestele miilor de români, ruşinea, sau mai degrabă îndemnul preşedintelui Traian Băsescu l-au determinat pe premierul Emil Boc să depună, ieri dimineaţă, mandatul cabinetului pe care îl conduce.

 

Romaşcan mort într-un accident în Italia

Email Imprimare PDF

 

* Ştefan Talmaciu se afla într-o maşină care a căzut în apă, de la zece metri, de pe o şosea din Florenţa * în acelaşi autoturism mai erau trei români, care au supravieţuit

 

Februarie, lună plină pentru contribuabili

Email Imprimare PDF

 

* ei au de depus o serie de declaraţii fiscale şi de efectuat anumite plăţi

 

Bani nerambursabili şi facilităţi pentru IMM-uri

Email Imprimare PDF

 

    

Întreprinzătorii şi tinerii nemţeni care doresc să iniţieze o afacere pot accesa, începând cu luna viitoare, fonduri nerambursabile pentru activităţile pe care le desfăşoară. Începând cu data de 15 februarie, tinerii cu vârste de până în 35 de ani vor putea aplica pentru programul care stimulează înfiinţarea şi dezvoltarea de business-uri.

 

În două săptămâni, Fiscul n-a încasat niciun leu drept taxă de primă cumpărare

Email Imprimare PDF

 

 

Piaţa autovehiculelor second-hand înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007 a avut de suferit odată cu introducerea taxei de poluare care trebuia achitată de cumpărător.

 

Memoria documentelor: NICU N. ALBU (2 feb.1853-31 mai 1908)

Email Imprimare PDF

 

"... O netăgăduită epocă în viţa politică şi gospodărească a oraşului şi judeţului nostru"

 

Învăţământul dublu simultan - permis la gimnaziu, interzis la primar

Email Imprimare PDF

 

 

Considerat "paria" în sistemul educaţional preuniversitar şi tratat ca atare de minister şi inspectoratele şcolare judeţene (care au recurs la comasări de şcoli, numai să-l elimine), învăţământul simultan la clasele de gimnaziu îşi va face din nou apariţia.

 

Sindicaliştii pregătesc un nou proces Ministerului Educaţiei: Somaţi să dea şi personalului didactic auxiliar şansa la gradaţii de merit

Email Imprimare PDF

 

 

Proasta inspiraţie de care au dat dovadă oficialii Ministerului Educaţiei, cercetării, Tineretului şi Sportului atunci când au omis să includă cadrele didactice auxiliare din învăţământul preuniversitar  printre potenţialii beneficiari ai gradaţiei de merit s-ar putea lăsa cu un nou proces în contencios administrativ.

 

Peste 20 de şcoli închise ieri din cauza viscolului

Email Imprimare PDF

 

* informaţii despre reluarea cursurilor sau închiderea altor şcoli pot fi obţinute telefonic, la numărul 0800-816.233

 

589 de contracte încheiate cu Casa de Asigurări de Sănătate

Email Imprimare PDF

 

Ieri a fost ultima zi în care furnizorii de servicii medicale au mai putut încheia contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru anul 2012.

 

Două ambulanţe s-au răsturnat după ce au derapat

Email Imprimare PDF

 

* o ambulanţă s-a răsturnat în comuna Bârgăuani, iar alta la Valea Ursului * maşinile au fost repuse pe roţi cu ajutorul pompierilor

 

Handbal masculin - Divizia A: Înfrângere firească la Vaslui

Email Imprimare PDF

 

HC Vaslui - LPS Piatra Neamţ 36 - 27 (20 - 17)

 

Zăpada şi viscolul îngreunează traficul feroviar

Email Imprimare PDF

 

* În Neamţ nu a fost anulat niciun tren

 

Din cauza vremii: Sindicaliştii şi-au suspendat protestele

Email Imprimare PDF

 

 

Sindicaliştii nemţeni din cadrul confederaţiilor sindicale "Frăţia", "Cartel Alfa", CSDR şi BNS au suspendat acţiunile de protest care trebuiau să aibă loc astăzi, între orele 14 şi 16.

 

Şedinţă suspendată din lipsă de consilieri, la Girov

Email Imprimare PDF

 

Prima şedinţă din acest an a Consiliului Local al comunei Girov nu s-a putut desfăşura din cauză că dintre cei 14 consilieri locali pe care îi are localitatea, doar 4 au fost prezenţi în sală.

 

Ucenicia la locul de muncă - susţinută cu vorbe

Email Imprimare PDF

 

* banii alocaţi acestei forme de sprijin a tinerilor ajung, la nivel naţional, pentru 20 (!) de contracte de ucenicie derulate pe nouă luni * s-a cerut suplimentarea de urgenţă a fondurilor

 

Campaniade depunere a cererilor pentru subvenţii, pregătită cu o lună înainte

Email Imprimare PDF

 

 

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pregăteşte "terenul" pentru desfăşurarea în bune condiţii a campaniei de depunere a cererilor pentru subvenţii (sprijinul pe unitatea de suprafaţă), drept pentru care a demarat o campanie de informare a fermierilor.

 

Şapte ani de concediu plătit pentru mamele copiilor cu handicap

Email Imprimare PDF

 

 

Luni, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care au fost modificate şi completate normele metodologice de aplicare a prevederilor privind venitul minim garantat, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului şi alocaţia pentru susţinerea familiei.

 

Ninsorile au pus piedică şi medicilor de familie

Email Imprimare PDF

 

* medicii de familie din comuna Mărgineni nu au ajuns la dispensar din cauza nămeţilor de aproape un metru înălţime

* "Toată echipa ne-am întors din drum după ce am parcurs foarte greu aproape jumătate din distanţă", a spus dr. Mariana Ciobanu, medic de familie la Mărgineni

 

Ambulanţele încălzite, pentru a porni la intervenţii

Email Imprimare PDF

 

 Pentru echipaje medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă plecatul în misiune este un devărat chin în această perioadă geroasă.

 

Handbal masculin – Juniori: Pietrenii cuceresc Cetatea Sucevei

Email Imprimare PDF

 

LPS Suceava - LPS Piatra-Neamţ 33 - 35 (14 - 19)

 

Handbal feminin - Liga Naţională: Moldovencele merg în bârlogul campioanelor

Email Imprimare PDF

 

 

Handbalistele de la HCM Roman vor juca astăzi, 7 februarie, pe terenul campioanelor de la Oltchim Rîmnicu Vîlcea.

 


Pagina 1 din 34

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox

Autentificare

Horoscop

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara


Cine e online

Avem 147 vizitatori online
Banner

Publicitate

Banner
Banner

Horoscop

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti